ASTROLOGIE
"Da-i unui om peste si va fi satul o zi; invata-l sa pescuiasca si va fi satul toata viata."
Vechi proverb chinezesc 
   PRIMA PAGINA      HOROSCOP 2018

2018 – un an al interiorizării.

La mulți ani, 2018!

Bine v-am regasit la o foarte, foarte, extrem de scurtă analiză a anului care tocmai a început. Este vorba de câteva cuvinte care, în opinia mea, caracterizează anul. Nu am abordat toate domeniile existenței, nici nu am avut această intenție. Nici nu ar fi posibil. Este doar o descriere sumară a perioadelor cu impact mai puternic, cel puțin în opinia mea.

Deci, pe scurt:

Anul începe cu o conjuncție Marte-Jupiter. Avem energie, încă în exces, impulsuri, uneori chiar agresive. Acum depinde de fiecare dintre noi cum înțelege să le folosească. Avem mai multă putere fizică, avem inițiativă, vrem să începem, vrem să facem, și acest lucru se va vedea în tot felul de activități care vor avea în 2018 începutul. 6 ianuarie 2018 se poate dovedi a fi o zi foarte încărcată și ne putem aștepta ca atunci să se întâmple ceva important la nivel general. Fiecare ar trebui să orienteze aceste impulsuri către inițiative clare deoarece ceea ce începeți în această zi (sau 3-4 zile înainte și după) poate lua amploare.

În 2018 atenția cea mai mare o dăm lumii din imediata noastră vecinătate. Casa, familia, amintirile, tradițiile, sentimentului că avem nevoie de protecție și că acum am gasit-o. Emoțiile ne pot juca feste, și, în mod contradictoriu, exterorizăm bucuria regăsirii unei lumii personale.

Ne simțim mai tineri și nu prea luăm în serios sentimentele grave. Poate „serios”nu este cuvântul potrivit. Dar ne desprindem mai ușor decât până acum de relații în care nu ne simțim confortabil. Având în vedere că în 2018 lumea de lângă noi are mare importanță, poate fi un aspect benefic. Nu mai stăm într-o relație, indiferent de ce natură este aceasta, numai pentru ca ne e greu să ne desprindem, că ”ne-am obișnuit așa”. Nu! Facem și desfacem așa cum ne cere rațiunea și nevoile imediate . Suferința, nelplăcere există, ca în orice despărțire, dar trecem peste. 

După 7 ani de ”conviețuire”, Uranus trece din personalul și înflăcăratul Berbec în pragmaticul și statornicul Taur. Aceasta se va întâmpla la jumătatea lunii mai. Influența trecerii a început deja să se resimtă. Curajul de a ne exprima inventivitatea, extravaganțele, se vor dovedi mai puțin individualiste și mai înfipte în realitate. Ne exprimăm curajos dar nu o facem numai din teribilism ci pentru o cauză adevărată.  

În luna februarie sunt posibile mișcări de stradă, mișcări sociale, agitație, poate mișcări sindicale importante. Acestea pot viza creșteri salariale și mai puțin revendicări care presupun creșteri ale subvențiilor și ajutoarelor sociale. Poate fi un an în care ajutoarele sociale, subvențiile, pensiile să nu fie atât de avantajate. Banii proveniti din muncă proprie vor spori. 

28 mai-8 iunie, perioadă extrem de benefică! Ne bazăm pe intuiție, emoțiile sunt puternice dar bine controlate. Un trigon regal pe semen de apă (Rac, Scorpion, Peşti) face ca emoțiile să fie controlate, stabilizate și aspectul conduce către evoluții positive. 

Începutul lui iulie poate fi foarte interesant. Vom fi destul de agitați. Dar tentați să facem numai ce ne place. Zburdalnicii zodiacului se agită unul pe celălalt dar în acelați timp nu doresc ca nimic să se schimbe. Tocmai această stagnare a lucrurilor nu ne dă pace. Este ceva care trebuie mișcat, dar tendința noastră fiind aceea ce stabilitate, continuitate, perseverență, consecvență, ne va crea tensiuni. Pe de altă parte avem aproape suprapus un trigon regal pe semne de pamânt (8-17 iulie), ceea ce ati proiectat are mari șanse să se materializeze în aceste zile. Aveți sentimentul ca lucrurile se așează, prin contur și greutate. Acest aspect influențează pozitiv probleme concrete, materiale: finanțe, locuri de muncă, posesiuni. Schimbările care se produc sunt mai încete dar mai solide. Efectele se pot simți un timp mai îndelungat, poate chiar luni de zile. Un plan, o strategie, un orar stabilit acum are mari șanse să fie bine structurat, realist și să se materializeze. Unii vor să ne mișcăm dar noi tocmai am gasit liniștea necesară pentru a ne materializa planurile! 

Este o perioadă bună, zic eu, în care chiar si crucea cosmică, aspect de obicei tensionant poate provoca prin energia uriașă pe care o degajă, tocmai iureșul necesar ca lucrurile să se aleagă și să avem rezultate. Este și o obligație din partea noastră de a merge pe val și de a ne ordona existența.

Ultima parte a anului este influențată în mod special de trigonul Saturn-Uranus. Influențați sunt toți nativii, mai mult nativii tauri și nativii din celelalte semne de pământ: Fecioară și Capricorn. Aspectul se realizează între doua planete opuse ca vibrație. Una dintre ele pare că îngheață totul, materializează, verifică, amendează, restricționează. Cealaltă  lasă orice manifestare liberă, dorește să spargă orice bariere, să depășească orice limită. Este stimulată în această perioadă capacitatea de a ne concentra asupra problemelor grave și a găsi soluții inedite. Planurile sistematice, bine înfipte în materie și cu un orar concret, sever dar realist, pot avea împliniri, nu spectaculoase dar durabile. Avem mari șanse să asistăm la realizarea unor proiecte chiar îndrăznețe. Să nu uităm că Uranus a intrat deja în Taur și ceea ce am inițiat în ultimii 7 ani cât a stat în năvalnicul Berbec poate prinde contur chiar acum. Fiecare în parte putem fi mai deștepți, mai îndrazneți, dar responsabili și realiști.
 
Citiți si ascendentul!
 
BERBRC (sau asendentul în această zodie):
În prima parte a anului acești nativi au mari șanse în carieră. Se întrevăd schimbări importante. Totul însă este urmare a unei crize. Nu vă mai place ce faceți, doriți mai mult, aveți alte planuri și asta vă ambiționează. Puteți mai mult! Cariera, responsabilitățile pe care vi le asimați au nevoie de multă energie pentru o schimbare în bine. După fiecare criză majoră oamenii cresc. Criza se manifestă deci în cariera. De fapt este vorba mai mult de poziția pe care o acupați pe scara ierarhică dar, cum în ziua de azi cariera este aceea care pentru cei mai mulți dintre noi reprezintă poziția socială, ne referim în mod special la aceasta. Pentru unii nativi acest aspect poate însemna o avansare, bruscă și de care până acum nu au știut nimic. Poate însemna schimbarea neașteptată a poziției pe care o ocupă. Mai poate însemna însă raportarea individului la poziția pe care o acupă, dintr-o dată, altfel. Nu mai doreșre aceleași lucruri, vede altfel obligațiile sociale, este mai responsabil. I se va părea totul firesc și va avea energia necesară pentru a-și îndeplini planurile și obligațiile.

Atenție însă, să nu vă neglijați casa, familia, cuibul. Aveți nevoie și de odihnă și dacă nu înțelegeți, vă epuizați și vă dezechilibrați și nu e bine.   

Începând din luna mai  lucrurile se schimbă. De fapt schimbările au și început pentru dumnevoastră. Uranus care timp de 7 ani v-a dat sentimetul că sunteți atotputernici, că nimeni și nimic nu vă poate întoarce din ceea ce doriți, intră, din domeniul lui „eu sunt” în domeniul lui „eu am, al meu”. Ce poate însemna aceasta? Că vă raportați în mod diferi decât până acum la valorile materiale. Ce mai inseamnă? Că ceea ce ține de Casa a II-a: plăceri gastronomice, bunuri personale, bani, vestimentație, relație cu natura, vor fi într-o continuă schimbare și înnoire. Dacă până acum vă plăcea la mare, acum vă place la munte, ba chiar o zi vă place marea, o zi muntele. Vă plăceau dulciurile? Ei bine, acum mâncați condimentat, variat că vă mirați și dumnevoastră. Și doriți să gustați lucruri ce până acum nu vă treceau prin minte. Încercați rețete care mai de care mai formidabilă, chiar inventați rețete noi de mâncare. Pentru aceia dintre nativii berbeci care sunt bucătari este momentul să se sfirme cu meniuri trăznet!

Mai poate fi un aspect legat de bani. Aveți șansa de a cîstiga banii, din muncă proprie, dar într-o modalitate cu totul nouă. Lucrurile care până acum erau doar în mintea dumnevoastră vor putea deveni baza de cîștig. Pe acest fond este posibilă schimbarea unui loc de muncă în care a apărut rutina cu unul care vă lasă liberă inițiativa și noutatea.

Nu vă lăsați tentați de jocuri financiare! Pot fi extrem de priculoase în această perioadă!  Dacă ați primit o moștenire, faceți acte de caritatem cu cine care merită cu adevărat, instinctul vă va arăta care sunt aceia, dar nu va depășiți posibilitățile.

TAUR (sau asendentul în această zodie):
Cel puțin în prima parte a anului taurii vor evolua. Încep să vadă puțin altfel relațiile. Vor încerca, sau vor trebui să încerce să treacă peste cutume foarte importante pentru ei până acum. Nu sunt obișnuiți să facă schimbări, nici măcar în bine! Și de aceea este posibil să considere această perioada una mai puțin fericită. Vor fi mulțumiți taurii care pur și simplu s-au săturat și doresc altceva. Atunci când evoluăm mergem, de preferat, către sus-înainte. Evoluăm de obicei singuri dar de data aceasta evoluția este despre relații. Relațiile presupun de obicei cel puțin două părți. Dacă ambele părți merg pe același drum și în același sens, este bine, dacă nu... asta e. Pericolul cel mai mare, pe care însă acești nativi îl pot evita, este tendința de a-și domina partenerul. Chiar dacă urcați, chiar daca acest lucru este mai bun decât stagnarea sau involuția, nu aveți voie să vă manifestați autoritatea cu gălăgie mare ci cu generozitate și cu gesturi care să facă eventual partenerul să se simtă în armonie și să vină către dumneavoastră de bună voie. Când este vorba de un cuplu sau până la urmă în orice parteneriat în care sunteți implicați, lucrurile pot fi moderate de o persoană care pentru ambele părți să constituie o autoritate spirituală și/sau intelectuală, părinți, nași, duhovnici, consilieri de cuplu. În cazul parteneriatelor comerciale se poate ajunge la mediatori profesioniști.

Pentru nativii tauri colegii și prietenii au un cuvânt destul de important. Aceia care se află în preajma unui nativ taur care are probleme parteneriale cel mai util este să îi îndrume către un consilier autoritar.

Este foarte adevărat că parteneriatul în care se găsește acum nativul taur este într-o relație destul de tensionată cu sensul propriei sale vieți. Fie nu este ce îi trebuie, fie în cazul fericit, este o relație care pur și simplu îl provoacă. Îl scutură, îl zgândăre până se satură (chiar și taurul!) și merge înainte, realizând de fapt acea evoluție de care are nevoie. Dacă puteți mișcați-va, schimbați, întoarceți pe toate părție toate, antrenați partenerul în jocuri, plimbări, conversații care să pună rațiunea în mișcare (fără să exagerați!!!). Nu prea aveți de ce să încercați să îi arătați cât de stralucitor și de minunat sunteți (chiar daca sunteți!) ci arătați în primul rând generozitate. Stingeți reflectoarele și încercați să fiți doar voi, fată teatru, fară lumini, fără spectatori.

Din 14 mai Uranus care de 7 ani stă pe capul nativilor berbeci, face trecerea în zodia Taur. Dacă până acum acești nativi și-au manifesta exuberanța, individualitatea, extravaganțețe în intimitate, în singurătate, doar el cu el, acum a adunat mult și simte nevoia să iși manifeste individualitatea la vedere. Tot ce îl deosebește de ceilalți acum devine mult mai evident. Și exploziv. Aceasta până în jur de 7 august când începeți să vă gândiți dacă este bine ce ați făcut, daca nu ați făcut prea mult zgomot, dacă nu cumva, odată cu calitățile nu v-ați etalat și niște necalități de care până acum nu se știa...

Dar nu va faceți probleme, veți avea un respiro în noiembrie când Uranus se întoarce pentru cateva luni în zodia Berbec, pentru ca din anul 2019, timp de circa 7 ani sa aveți spirit inventiv, sa aveți curajul să vă exprimați cele mai stranii idei, să aveți o viziune asupra viitorului cu totul specială. 

GEMENI (sau asendentul în această zodie) :
Anul va începe cu puțină agitație la locul de muncă. Schimbări, discuții, unii cred că le știu pe toate și asta vă irită, mai ales că va exista și un pic de agresivitate în aceste expuneri de concepte și în aceste sfaturi înțelepte.

Pornește anul de la lucruri care v-au fost și vă sunt și acum ascunse. Sau poate fi vorba de chestiuni foarte subtile astfel încât aveti nevoie de un simț foarte rafinat pentru a le putea desluși. Tind să presupun că este vorba de niște probleme legate tot de locul de muncă și de poziția dumnevoastră. Aspetul nu este unul negativ. Dintr-un secret se poate naște ceva care să vă avantajeze.

O altă ipoteză este aceea că este nevoie de puțină acțiune, puțin mai multă inițiativă decât până acum. Munciți mult dar rămâneți discret și aveți un ideal dar acesta trebuie să rămână ascuns până la momentul portivit. Nu vă exteriorizați sentimentele și intențiile.

Un aspect care vă poate ajuta și încă mult este acela că Uranus părăsește domeniul prietenilor și al colegilor cu care timp de 7 ani ați avut relații cu suișuri și coborâșuri bruște. Acum planeta viitorului intră în domeniul relației cu Dumnezeu! Această relație poate fi cu totul nouă. Aveți nevoie de El dar altfel decât până acum. Poate să vă transmită flash-uri pe care trebuie să le prindeți și să le înțelegeți!

Dușmanii ascunși, foarte posibil din lumea subtilă, vă pot „aborda” în maniere noi și diferite de la o zi la alta. Numai meditație, rugăciunea, retragerea în sine, vă pot ajuta cu adevărat să depășiți o perioadă nu foarte dificilă dar, pentru cei mai pragmatici, se poate dovedi o perioada cel puțin ciudata. Cei cu deschidere vor beneficia de valori pe care până acum nu le-au banuit și care acum se pot dovedi extrem de ofertante.

28 mai-8 iunie vă poate aduce o stabilizare emoțională care ține tot de chestiunea profesională care, în opinia mea, constituie principala dumnevoastră preocupare pe 2018.

Trigonul dintre Saturn și Uranus de la sfârșitul acestui an vă poate aduce o relație nouă pe care o realizați atunci când vă credeați mai singuri și mai lipsiți de orice șansă. Poate fi o relație personală sau pur și simplu un nou contract care să vă scoată dintr-o stare de retragere în sine. de abandonare, prea brusc. Dar e de bine! 

Spre sfârșitul anului este posibil să vă aflați într-un colectiv nou, într-un anturaj surpriză.
 
RAC (sau asendentul în această zodie):

Este agitație mare la nativii cu influențe importante din această zodie, în relația cu copiii. Pleacă la studii, vă place că sunt asumați. Sau se află într-un proces de evoluție care parca vă merge la suflet. Odată cu evoluția însă vine și dorul de libertate. Încep să vă scoată din sărite extravaganțele, pretențiile, problemele pe care le inventează, zi de zi altele. Nu vă panicați, e de bine, evoluează!

Pentru artiști este o perioadă bună, sunteți creativi, înclinați către frumos. Intuiția vă ajută. Dar toate acestea sunt valabile pentru oricine face din profesie o artă.

Toate acestea vă pot afecta relația cu partenerul de viață. Nu sunt probleme grave dar este bine să vă luați măsurile necesare astfel încât agitația din relație cu copiii și de la serviciu să nu se proiecteze pe soț/soție.

Armonia personală, generozitatea și curajul de a merge înainte, de a experimenta fac din dumnevoastră ființe pline de având, plăcute, căutate, dorite. În orice faceți puneți pasiune. Nu este exclusă nici o îndragostire peste măsură!

Din luna iulie, un iureș de probleme, materiale, banești, cu prietenii, cu vecinii, cu colegii, secrete pe care până acum nu le-ati aflat ies acum la suprafață, secrete care vizează pe cineva din anturajul dumnevoastră (coleg, vecin, prieten). Mai este de asemenea posibil să pierdeți frâiele și să vă scape ceva ce până acum ați ținut ascuns tocmai de cei din apropiere.

Spre sfârșitul anului partenerul de viață vine cu un grup nou de prieteni care este destul de zgomotos, dar faptul că aceștia doresc să vă scoată din rutină nu va incomodează prea tare având în vedere dispoziția voastră plină de generozitate și de pelnitudine a emoțiilor.

LEU (sau asendentul în această zodie):

Ca niciodată, împotriva firii voastre, în mod cu totul și cu totul excepțional, spre mirarea generală, aveți tendința de a vă ascunde!!! Se întărește credința, se leagă fire invizibile cu străbunii, cu cei care nu mai sunt. Se ascut simțurile paranormale, se dezvoltă intuiția! Este un mare dar acest an. Numai prin faptul că se întâmplă ceva împotriva firii voastre constituie o experiență importantă și profundă (dar incomodă la un moment dat!) care vă dezvoltă personalitatea și vă ajută la evoluția personală.

Totuși, preocuparea dumnevoastră principală este munca. Analizați la nivel rațional lucrurile, le întoarceți pe toate părțile. Aveți mare grijă la aspectul inpecabil al documentelor pe care le elaborați, la lucrurile pe care le realizați. Probleme de sănătate vă obsedează pur și simplu. Țineți diete, luați medicamente. Trebuie să vă detașați de toate acestea, fără a le neglija, se înțelege. Făceți-vă datoria după care lăsați lucrurile în seama Universului care rezolvă ca de la sine chestiuni care vă depășesc. Nu vă încrâncenați! Încrâncenarea naște tensiuni inutile. De aceea planetele prin poziția lor v-au oferit anul acesta exact ce vă trebuie, chiar începând cu luna iunie.

Din luna iunie deci, aveți intuiția foarte, foarte dezvoltată. Reperul moral de anul acesta este tradiția, valorile morale lăsate din tată în fiu, lucrurile obișnuite, care oferă căldură și sentimentul de protecție. Aveți în casă o persoană mai în vârstă, poate unul dintre părinți, bunici, socri, care vă va aduce un spor de înțelepciune.

La nivel material, este posibil să vă extindeți locuința sau să vă achiziționați o casă pentru a locui în ea nu ca valoare în sine. 

Lucrurile se amestecă, se agită începând cu luna iulie, între casa, serviciu, parteneri, contracte, dar echililibrul vostru emoțional vă ajută să vă împărțiți între diferitele categorii de probleme și să le rezolvați pe toate.

Către sfârșitul anului, interesul pentru problemele de serviciu primează. Vă faceți un plan minuțios de care vă țineți cu strășnicie. În mod surprinzător, poziția voastră se schimbă vizînd un post de viitor și care presupune curaj și inventivitate. De seriozitatea cu care tratați chestiunile secundare depinde succesul. Deci curaj! Acceptați provocarea!

FECIOARĂ (sau asendentul în această zodie):

La începutul anului este posibil să faceți niște tranzacții financiare importante. Veștile vin de peste tot, vești bune însă. Puteți să luați legătura cu autorități care să vă spună lucruri importante. Sunteți comunicativi, dar puțin agresivi. Întrebați lucruri pe care poate intelocutorul nu este dispus să le dezvăluie. Totodată sunteți în pericolul de a dezvălui lucruri pe care la rândul dumnevoastră le țineați ascunse. Spuneți prea mult și prea tare. Mai bine folosiți această energie pentru mișcare: plimbări, vizite, excursii. Comunicați mult și cu copiii dumnevoastră. Aveți grijă că este posibil să le aflați niște secrete. Dar merg pe ideea că nu este ceva grav, dimpotrivă, veți putea fi plăcut surprinși, puteți afla că aceștia v-au ascuns ceva ca să vă ofere o surpriză sau pur și simplu că nu au considerat că este necesar să știți. 

Pentru aceia dintre dumnevoastră care nu sunteți angajați într-o relație, este posibil ca la începutul lui iunie să vă găsiți iubirea din rândul prietenilor, al colegilor, în tot cazul este vorba de o persoană din anturajul dumnevoastră pe care începeți să o vedeți cu alți ochi. Ceilalți nativi cu influențe importante din această zodie  pur și simplu se echilibrează emoțional și simt că sentimentele pe care le împărtășesc cu alesul/aleasa sunt pe termen lung. Relațiile cu prietenii sunt armonioase și durabile.

Începutul lui iulie poate transformă o relație plăcută într-o iubire pătimașă. Deși sunteți într-o stare emoțională în care preocuparea principală nu este serviciul, de aici vine propunerea pentru o călătorie mai lungă. Colegii vă antrenează în activități de care nu vă arde deloc și asta crează tensiuni în viața dumnevoastră. Dar sentimentele pe care le aveți sunt atât de stabile încât agitația din jur nu face decât să le întărească. Cred (sper) ca șeful sau o persoană cu autoritate morală va reuși să potolească dorința celor din jur de a se amesteca în viața dumnevoastră și de a vă face agenda!

La sfîrșitul anului mulți dintre nativii acestei zodii, sau cei care au ascendentul în Fecioară, pot să se căsătorească sau în orice caz, să facă în așa fel încât relația să fie și mai durabilă. Spun ceva, sau aud ceva de la partener care conduce către ceva serios. Le doresc casă de piatră!

Mai există posibilitatea încheierii unor contracte importante. Succes!
(sau asendentul în această zodie):

BALANȚA (sau asendentul în această zodie):

La începutul anului 2018 faceți niște investiții care pe de o parte vă bucură, pe de altă parte vă consumă multă energie. Realizările dumnevoastră pot naște invidii printre cunoscuți. Dar există satisfacția că ați reușit să achiziționați ceva important și asta vă stimulează la locul de muncă, de acolo au venit resursele și acolo aveți să vă concentrați pe mai departe.

Pe la jumătatea lunii mai constatați că viața alături de partenerul dumnevoastră a devenit ceva mai potolită. Nu va mai apasă obligațiile maritale. Nu va mai apasa obligațiile contractuale în care sunteți implicat. Nu va mai doriți eliberarea de orice angajamente. Doriți transformare! Nonconformismul dumnevoastră se poate manifesta mult mai subtil. Nu va mai doriți să vă exprimați originalitățile ci le traiți interior. De exemplu în pasiunea pentru ocultism, pentru dorința de a descifra enigme, lucruri necunoscute sau cunoscute de o elită... vă dă mari satisfacții o aură de mister pe care v-o luați. Și viața sexuală devine cu atât mai excitantă cu cât mai misterios, mai profund intim și mai nonconformist este trăită!

Problemele profesionale v-au cam dat emoții în 2017. Începând cu luna iulie aceste perobleme le abordați ceva mai puțin agresiv. Încercați să simțiți ce v-a afectat și căutați să aveți o discuție cu partenerii, cu șefii sau cu colaboratorii, o discuție deschisă, încercați să simțiți ce doresc aceștie de la dumnevoastră și căutați să le prezentați, chiar dacă nu direct, cum v-ar plăcea dumnevoastră să se desfășoare lucrurile. Este o perioadă în care colaborați foarte bine cu persoane cu care vă leagă sentimente de simpatie, de înțelegere, sunteți gând la gând, vă intuiți unul altuia mișcările. E de bine! Încercați să folosiți intuiția, vă ajută enorm în această perioadă.  Relaționarea cu partenerul de viață este mai curată, găsiți sentimente stabile, vă înțelegeți de la suflet la suflet.

SCORPION (sau asendentul în această zodie) :

Poate cea mai agitată zodie în acest început de an este Scorpionul. Datorită energiei uriașe pe care acești nativi o au în aceste zile de început de an, se află într-o stare de agitație extraordinară. Nu sunt imposibile migrenele sau senzația de greutate în cap, de presiune. Simt nevoia, și este recomandat, să se miște încoace și încolo, să comunice, să se vada cu cunoscuții. Micile plimbări sunt foarte binevenite. Aici este vorba de o energie fizică pe care unii o transformă în agresivitate, alți nativi simt că este momentul să facă mai mult și încearcă lucruri care până acum păreau imposibile, este un moment în care demolarea propriilor recorduri este posibilă.  Aveți deci forță fizică și aveți impresia că aceasta vă deturnează de la adevăratul sens al vieții. Este numai o impresie pentru că în planul personalității, folosirea judicioasă a facestor forțe duce la creștere. Cum? Încercând să vă depășiți propriile recorduri, este posibil. Daca credeați până acum că nu sunteți în stare de un sport anume, începeți. Dacă vă părea imposibil până acum să învățați limba japoneză, încercați acum. Dacă credeați că niște kilograme în plus sunt imposibil de pierdut, iarăși, încercați acum. Cu orice reușită de acet gen, încrederea în sine crește și crește și spiritul.

În jur de 15 mai, se schimbă ceva în felul în care vă raportați la activitatea de rutină, la munca de fiecare zi. Nu mai simțiți nevoia să revoluționați munca. O luați așa cum este. Nu mai aveți tendința de a face revoluție la locul de munca, nu vă mai interesează problemele sociale, problemele celorlalți. Nu mai sunteți faceți opoziție cu ceea ce vă cer șefii. Eliberarea de care aveți nevoie următorii circa 7 ani o veți exprima în domeniul relațiilor. Tindeți către relații nonconformiste, vă angajați în parteneriate și rupeți parteneriate pe neașteptate. Nu sunt exluse căsătorii sau divorțuri cu totul neașteptate. Este bine să cântăriți bine ceea ce faceți și desfaceți deoarece libertate se poate câștiga și exprima în cadrul unui cuplu fără acțiuni radicale. Depinde de abilitatea fiecăruia dar depinde și de sentimentele sau interesele care leagă un cuplu sau un alt fel de parteneri, pentru că este vorba de  asocieri contractuale de orice natură.

Sentimentele se pot cântări și se stabilizează în luna iunie. Începutul lui iulie prinde într-un iureș de probleme toți nativii, inclusv scorpionii. Starea emoțională este însă atât de intensă dar atât de stabilă încât acesti nativi știu exect ce vor. Și mai este o înaltă moralitate care constituie un reper foarte important, un fel de stâlp de sprijin la care se va apela și care va desluși toate problemele.

SĂGETĂTOR (sau asendentul în această zodie):

Cum anul 2018 este unul în care Jupiter are o influență importantă, cum această planetă este implicată în mai toate aspectele importante ale anului și cum dumnevoastră sunteți guvernați de această planetă – se înțelege că va fi un al în care numai liniștiți nu o să fiți. Dar nici nu vă place liniștea! Sunteți implicați în chestiunile urbei mai mult ca de obicei. De exemplu, către mijlocul anului, de voi depinde revenirea la calm, la detașare, atât de necesară pentru a face un pas în spate și a analiza „la rece” evenimentele pentru a le putea depăși. Detașarea nu înseamnă nepăsare însă. Înseamnă doar lipsa încrâncenării, a cramponării într-o anumită stare sau loc. Sunteți deci cei care puteți cu o vorbă să dezlegați ce alții nu reușesc cu un discurs întreg.

Pentru că guvernatorul vostru se află într-o zonă în care deviza este „totul sau nimic” trebuie să luați totul. De obicei sunteți cei care urcați, nu vă mișcați la întâmplare, de data acesta însă acest lucru este esențial.

Sunteți în căutarea liniștii înterioare. Dar tocmai acolo este agitația cea mai mare. Relația cu Divinitatea este bulversată de prea multă teorie și de prea multă energie fizică, materială. Mergeți cu căutările cât mai profund pentru că energie există. Meditația, rugăciunea sunt elementele care vă propulsează. Ei bine, acest domeniu colaboreaza foarte bine tocmai cu domeniul banilor și al bunurilor materiale care vă înconjoară. Aveți probleme financiare? Rugați-vă!

Nici dușmanii ascunși nu stau degeaba. Pe cât ajutorul divin este mai mare pe atât și aceștia sunt mai „pe fază”. Îi simțiți aproape? Rugați-vă! Energiile interioare, cele mai importante, așa vă ajută cel mai bine. Dar în singurătate! Aveți forța necesară, vă descurcati! Poate eventual cu duhovnicul dumnevoastră, cu condiția ca relația cu acesta să fie una deplină.

La începutul lui iunie toate emoțiile pe care vi le-a provocat starea de retragere și de interiorizare, prezența dușmanilor nevăzuți, starea de comuniune cu Divinitatea, relația cu autoritatea spirituală cu care vă armonizați, deci toate acestea se vor stabiliza și starea de calm și de liniște sufletească se va așeza. Este momentul să renunțați cu totul și cu totul la irascibilitatea pe care v-o induce planeta guvernatoare în zodia Scorpion.

Începutul lui iulie devine agitat. Este posibil să vi se propună o deplasare lungă în interes de serviciu și nu vă convine pentru că asta vă strică liniștea interioara pe care tocmai ați dobândit-o. Sau sunteți trimis la cursuri, la ceva mai special, deci dificil, și vi se pare că efortul este prea mare față de ceea ce vă doriți acum . Dar nu va îngrijorați, echilibrul emoțional se păstrează cu condiția ca elementul moral să primeze în tot ce întreprindeți.

La sfârșitul anului o să constatați că fie vin niște bani, munciți, dar de unde vă așteptați cel mai puțin, dintr-o activitate mai puțin obișnuită. Sau la fel de bine este posibil să vă achiziționați un obiect, foarte extavagant, pe care cheltuiți o sumă importantă, dar să nu vă pară rău.
 

CAPRICORN (sau asendentul în această zodie):

Dacă aveți impresia că ceva merge prea încet, că sunteți veșnic în întârziere, dacă recompensele pentru lucrări pentru care v-ați dat silința întârzie să se arate, nu vă revoltați, aveți răbdarea necesară și vă veți spune că așa trebuie să fie și vă veți mai spune că un lucru cu cât este mai anevoios de realizat cu atât mai valoror este. Nu sunteți prea departe de adevăr, dar nu generalizați. Lucrurile par că s-au redus ca dimensiune dar vă simțiti bine așa! Saturn, guvernatorul dumnevoastră este la el acasă și asta vă dă siguranță, răbdare, putere de concentrare, simț de raspundere. Dintre toți, aveți senzația că sunt anumite sarcini, grele de tot, pe care numai dumnavoastră le puteți duce. Poate nici de data aceasta nu sunteți departe de adevăr, dar nu exagerați! Vă puteți epuiza mai ales că tot la dumnevoastră pe semn se află și Pluton și riscați să duceți totul la limită.

Din luna iulie apar probleme de ordin financiar. Scoateți bani din buzunar pentru ceva care vă pasionează sau pentru o vacanță mai extravagantă și vă temeți că depășiți bugetul. Sau pur și simplu cheltuiți suplimentar pentru copiii dumnevoastră care cer mai mult decât v-ați planificați să le acordați. Aveți abilitatea de a de a face bani, prin muncă proprie, dar simțiti fie unde și pentru ce să vă straduiți. În același timp simțul practic vă spune când și pe ce să dați banii. Este foarte posibil ca o persoană mai în vârstă să vă ajute când aveați mai mare nevoie. Ca să vă rezolvați problemele financiare mai există o ipoteză aceea de a „umbla” la niște resurse comune: banii partenerului, ai familiei, ai partenerilor de afaceri, o moștenire etc. Administrarea cu responsabilitate a acestor sume vă poate aduce beneficii și dumnevoastră și celorlalți coproprietari.

Daca doriți să vă faceți planuri de viitor, să vă anticipați acțiuni pe termen lung sau dacă profesional sunteți implicat într-un proces de planificare, încercați să actionați în ultima jumătate a anului. Aceasta deoarece veți avea o viziune asupra viitorului, puteți anticipa însă realist și corect.

VĂRSĂTOR (sau asendentul în această zodie):

În prima parte a anului vă consumați energiile în special în chestiuni care țin de profesie. Un sfătuitor mai în vârstă sau în orice caz o persoană care pentru dumneavoastră constituie o autoritate morala și intelectuală insistă să avansați. Insistența acestei persoane vă cam intrigă dar intenția lui este benefică. Tensiunea apare din faptul că dorința dumneavoastră sau mai bine zis tendința naturală este aceea de a vă retrage, de a fi singur într-o stare de meditație, de comuniune cu natura, cu Dumnezeu, cu toata lumea și cu nimeni în mod special. Impulsurile care va trimit către responsabilități profesionale, poziția pe care trebuie să o acupați în societate vă obosesc. Aceasta numai în prima, cel mult a doua lună a anului.

Munca, nevoia de a vă asigura nevoile materiale zilnice, responsabilitățile profesionale v-au tulburat dar de la începutul lunii iunie emoțiile se stabilizează. Deveniți calm, detașat, sigur pe ceea ce simțiți.

Începutul lui iulie este un iureș total. Aveți impresia că toate vin peste dumnevoastră: familie, relații, obligații profesionale. Dar nu vă lăsați impresionați pentru că emoțional sunteți echilibrat și deslușiți tot ce vă apasă fără tulburări.

Din luna mai începeți o viață noua acasă! Revoluționați locuința, relațiile cu cei cu care împărțiți căminul, viața intimă, relațiile cu părinții. Copiii - mai ales adolescenții!! - vărsători devin în această terioadă de nesuportat! Nu mai recunosc nicio valoare stramoșească, nu mai respectă niciun fel de restricții, dărâmă orice rețea care le poate restrânge libertatea.

Ultima jumătate a anului se află sub influența unui trigon între Saturn și Uranus, tocmai planetele care vă guvernează zodia. Sunteți cumva protejat prin aspectul benefic pe care aceste doua planete îl fac dar și prin faptul că le înțelegeți vibrațiile. Dar tendința principală a perioadei este aceea de retragere, de însingurare. Vi se pare că în felul acesta aduceți o noutate în familie și în casă. Atitudinea dumnevoastră nu este pe placul familiei deoarece ceea ce faceți, retragerea adică, este mai mult din spirit de frondă decât dintr-o nevoie personală, de penitență, de căutare a sinelui și a relației cu Divinitatea.
 
PEȘTI (sau asendentul în această zodie):
 
Vă preocupă întâi și întâi în acest an 2018 cercul de prieteni. Consumați multă energie analizând și plănuind cum să îi abordați, cînd să vă întâlniți cu aceștia, vă întâlniți de câte ori vă solicită, ce le trebuie, dacă sunt bine. Vecinii ce mai spun și ce mai fac? Colegii de serviciu trebuiesc și aceștia cultivați! Este bine să aveți o relație bună cu cei din jur dar când acest lucru devine o obsesie, nu e la fel de bine. Important într-o relație este impresia pe care o lași, dorințele și nevoile celuilalt, dar, la fel de importantă este propria ta plusvaloare pe care o aduci în relație, în grup, în colectivul din care faci parte. Deci nu uitați să fiți creativi, să creați o atmosferă plăcută în jur, dar personală, să vă expuneți propriile dorințe și nevoi și așa grupul vă completează nu vă descarcă, nu vă consumă.

Dacă anturajul și prietenii vă ocupă prea mult timp este posibil să neglijați relația cu copiii. Mențineți echilibrul!

Din luna mai călătoriți mai mult decât până acum. Destinațiile nu sunt foarte departe nici ca spațiu nici întinse în timp. Dar sunt inedite și drumurile vin pe neașteptate.  Aș spune că este vorba mai degrabă de mici plimbări de rutină, de nevoia de mișcare efectivă. Este posibil să ajungeți în locuri mai puțin accesibile sau cel puțin care până acum vi se păreau de nepătruns.
 
Totodată vine nevoie de comunicare, de exprimare liberă a unor idei mai ales. Aveți idei originale și le expuneți într-o manieră la fel de originală și cu voce tare. Toate aceste informații, din micile și interesantele călătorii, din conversațiile interesante, fac din dumnevoastră un computer care le sortează, le calculează, le interpretează și trage concluzii. Informația nu rămâne la nivel primar. O prelucrați și aceasta devine un instrumenu de evoluție personală.

Din luna iulie, probleme cu familia, cu soțul/soția, la serviciu, un iureș de chestiuni care se cer rezolvate. Dar emoțional sunteți echilibrați și lucrurile se rezolvă.  

Încercați telepatia! Încercați să aruncați o privire către viitor, este posibil să întrevedeți lucruri! Nu este vorba de premoniții ci de o viziune clară, mentală, asupra viitorului care vă poate ajuta să planificaț corect.

 
 




contact@astrologie-reiki.ro